RAFTUL CU CARTE: Aspecte mai puțin cunoscute din viața scriitorilor Mircea Cărtătescu și Mircea Dinescu

La editura „Nemira” a apărut volumul „CĂLĂTORIE ÎNTR-O FOTOGRAFIE”, semnat de DIA RADU. Acesta cuprinde „între copertele lui 16 interviuri: 16 moduri de a fi, 16 ferestre spre peisaje cu texte diferite, 16 călătorii pentru care nu aveți nevoie nici de bagaj, nici de bilet. Sunt 16 scriitori, muzicieni, regizori, politicieni(…) care mi-au oferit fiecare o cheie spre părți mai puțin cunoscute din viețile lor”. (DIA RADU).

Printre cei 16 intervievați se numără și Mircea Cărtărescu, și Mircea Dinescu. „Cartea aceasta de interviuri e alcătuită de un om curios, dar nu indiscret. Incitat, dar nu pisălog. Și, de fapt decisiv, un om care știe că nu întrebarea e vedeta, ci răspunsul, împreună cu cel care-l furnizează”. (Radu Paraschivescu). Omul curios ce prețuiește răspunsurile ce i se oferă se numește DIA RADU și a lucrat ca documentarist în presa franceză și a publicat reportaje și cronici în revista „Esquire”. De aproape un sfert de secol, este reporter și editor cultural la revista „Formula As”. Este autoarea volumelor: „Lumea în Si Bemol. Dan Grigorescu de vorbă cu Dia Radu” (2016) și „Diafanul imaginar. Lumea românească în 18 interviuri” (2017). Este absolventă de Litere.

Recenta apariție editorială este una inedită și în sensul că ea pornește pentru fiecare intervievat de la o poză a acestuia și, prin aceasta, îi solicită un răspuns la întrebarea: „Spune-mi ce fotografie ai ales, ca să-ți spun cine ești!” Întrucât nu pot în textul meu să reproduc fotografiile, nu mă voi referi la acestea și la felul în care ele „vorbesc” despre cei pe care îi reprezintă într-o ipostază existențială. Mă voi rezuma la a oferi cititorilor doar secvențe din acele răspunsuri ale scriitorilor Mircea Cărtărescu și Mircea Dinescu cărora le dezvăluie aspecte mai puțin cunoscute până acum despre ei. Deosebit de relevante detalii despre personalitatea lor ne oferă și alți scriitori interogați: Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, Monica Pillat, Ștefan Agopian, Filip Florian.

MIRCEA CĂRTĂRESCU (n. 1 iunie 1956, București) este poet, prozator, eseist, critic literar și journalist, cadru didactic universitar. Este unul dintre cei mai traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste: a publicat 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Din volumele sale: „LEVANTUL”; trilogia romanească: „ORBITOR”; „NOSTALGIA”; „TRAVESTI”; „SOLENOID”; „THEODOROS”. Volumele de poezii: „Poeme de amor”; „Dragostea, poeme”; „Nimic, poeme”; „Nu striga niciodată ajutor”. În domeniul eseisticii menționez doar „Postmodernismul românesc”. A publicat și un „Jurnal” în mai multe volume.

Interviul pe care îl aflăm în antologia ce-o prezentăm i-a fost luat autorului în anul 2021. Selectez câteva secvențe din acesta.

Dia Radu: Cum scrieți, domnule, Cărtărescu? Vine scrisul ușor?

Mircea Cărtărescu: „La mine, viața în scris e cu dublă personalitate. În viața obișnuită sunt cel mai simplu, mai direct și mai prietenos om de pe pământ, însă când deschid caietul în care scriu, mă transform cu totul, devin altcineva, fără nici o legătură cu primul. Acolo se dezvăluie un om mai profund, de parcă altcineva îmi scrie cărțile. Nu scriu mult, cam o oră în fiecare dimineață. O pagină, o pagină și jumătate. Scriu ca și cum aș scrie după dictare, ca și cum textul ar fi fost deja scris pe pagina aceea, iar eu nu trebuie decât să răzuiesc un strat alb care acoperă cuvintele. Când terminam, nici nu-mi mai aminteam ce-am scris (…) Nu șterg nimic, nu schimb niciodată ordinea paragrafelor, nu scot și nu introduc nimic. Cărțile mele sunt întotdeauna la prima mână”.

Dia Radu: Sunteți un caz fericit, ați reușit să vă vedeți și de scris, dar și de familie. Nu e puțin lucru.

Mircea Cărtărescu: „Asta ține în primul rând de firea noastră. Ioana (soția sa, Ioana Nicolae, este și ea poetă, și prozatorare-n.n.) și ea ca mine vrem să facem totul cât se poate de bine, să nu ne batem joc nici de viața noastră, nici de scris, nici de familie (…) Literatura mea se termină în momentul în care am ieșit din camera de scris. În restul timpului fac lucruri plăcute și banale, mă plimb cu Ioana prin pădurea de lângă casă, ne vedem cu prietenii, ne uităm la filme, ascultăm muzică…”

Dia Radu: Erați fericiți în perioada începutului?

Mircea Cărtărescu: „Fericirea e un cuvânt mare, pe care eu mă cam sfiesc să-l pronunț. Ea poate fi punctuală și intensă ori difuză, de durată, discretă și necesară ca aerul. Pentru mine, cea mai mare mulțumire a fost mereu să am o familie frumoasă. În lipsa ei, mi-ar fi fost foarte greu să trăiesc și să scriu. Am fost întotdeauna un om de familie. Cu Ioana s-a întâmplat să ne potrivim în toate. Scriem amândoi, avem aceleași proiecte de viață. Venim amândoi din medii modeste, știm ce înseamnă și sărăcia, și grijile (…) Potrivirile astea nu le alegi tu, le alege altcineva pentru tine”.

Dia Radu: Va apasă trecerea timpului?

Mircea Cărtărescu: „E și firesc. Nu-mi simt vârsta, dar, obiectiv, o am, nu-i nimic de făcut cu asta. La vârsta mea se simte o coborâre bruscă a nivelului vital. E ca atunci când aluneci pe un tobogan (…) Anul trecut, în timpul izolării, am trăit serios acest șoc al vârstei Din fericire am ieșit din criza aceea întreg, cu sentimentul că pot merge mai departe.”

Dia Radu: Într-o vreme, erați o voce puternică în presa românească, ardeați și pentru problemele țării, apoi ați dispărut brusc. Ce s-a întâmplat?

Mircea Cărtărescu: „Inițial, ca mulți congeneri ai mei, am avut un fel de regret că nu m-am implicat mai tare înainte de ‘89, că am preferat să-mi apăr scrisul și să-mi dedic viața literaturii. Asta m-a făcut să-mi doresc mai târziu, în compensație, să fac iar puțin jurnalism politic, luându-mă o vreme foarte în serios (…) Am scris împotriva corupției, a populismului, a neocomuniștilor. Când peisajul politic s-a complicat prea tare, când forțele binelui și ale răului au început să se amestece, iar situația să-și piardă limpezimea, mi-am pierdut motivația. Nu mai scriu acum articole, dar am rămas solidar cu mișcările civice (…) Acum scriu pe pagina mea de Facebook, de câte ori am ceva de spus (…) Facebook e pur și simplu un drog … E un tablou mai fidel al lumii de azi decât ar vrea unii să creadă … Eu unul nu mă consider nici de stânga, nici de dreapta. M-am săturat mereu de extremism și de gropile sale.”

Dia Radu: Vă afectează schimbările ce au loc în lumea de azi?

Mircea Cărtărescu: „Lumea în care trăim azi nu mai este acută pentru mine. Aparițin unei generații care a arătat ce poate și ce nu poate. De asta, nu mai simt nevoia să mă amestec (…) Mă implic în scrisul meu, mă implic în viața mea, dar lumea o las oamenilor tineri … Eu cred în gravitatea lucrurilor, cred în valori eterne, în destinul omenesc și în dragoste, oricât de mari ar părea (și sunt) cuvintele acestea.”

Consider că întregul interviu al lui Cărtărescu se constituie într-un crez literar al autorului. De ce? Ponderea aspectelor abordate se referă la felul în care scrie, ce-i literatura pentru el și cum își autoevaluează unele dintre cărțile sale. Pentru acest autor, a fi înseamnă, în primul rând, a scrie: „am nevoie de scris ca de aer”.

Mircea Cărtărescu s-a impus și pe plan international ca un scriitor de mare valoare. În primul rând, prin romanele sale. Pentru el, romanul „Solenoid” este, de departe, cea mai puternică și cea mai matură și de care sunt foarte mândru. Pe plan mondial a fost și este un scriitor mai apreciat decât în România. În anul 2023, Mircea Cărtărescu a fost nominalizat printre primii 5 scriitori propuși pentru a li se acorda Premiul Nobel pentru Literatură.

Închei rândurile despre Mircea Cărtărescu reproducând cuvintele prin care își exprimă, ca de obicei, convingător viziunea lui despre adevărata dragoste: „Dragostea nu e când cei doi se potrivesc la nesfârșit, ci când privesc amândoi în aceeași direcție!”

MIRCEA DINESCU (n.1 nov. 1950) este scriitor, publicist și un om de afaceri. S-a făcut cunoscut marelui public îndeosebi prin aparițiile sale la diverse emisiuni TV, mai ales la cea intitulată „POEZIE ȘI DELICATEȚURI CU MIRCEA DINESCU”. A scris și publicat multe volume de poezii. Amintesc doar câteva: „Elegii pe când eram mai tânăr”; „Proprietarul de poduri”; „Teroarea bunului simț”; „Democrația naturii”; „Moartea citește ziarul”; „Pamflete vesele și triste”; „Corigent la cele sfinte”; „Scaunul cu 3 picioare”; „Corabia nebunilor.”(2023).

A fost distins pentru ele cu „Premiul Academiei Române”; „Premiul Herder”;  de 3 ori „Premiul Uniunii Scriitorilor din România”; Premiul național de poezie „Mihai Eminescu” (2008).

În cartea „Călătorie într-o fotografie”, scrisă de Dia Radu. ni se face cunoscut, în răspunsurile sale, nu ca poet, ci ca familist. La solicitarea autoarei, poetul îi oferă o fotografie în care apare alături de soția sa, MAȘA, la un pervaz. Mașa Dinescu (1961-2019) a fost traducătoare.

Din răspunsurile lui Mircea Dinescu.

Dia Radu: Sunteți un melancolic, domnule Dinescu?

Mircea Dinescu: „Evident că sunt un melancolic și un timid, în ciuda faptului că lumea mă percepe ca pe un tip agresiv.”

Dia Radu: Pare că aveți obsesia morții…

Mircea Dinescu: „Nu sunt obsedat de moarte. Eram mult mai mult obsedat la 35 de ani. Simt o mare repulsie față de moarte (…) Moartea e o afacere personală, pe care nu vreau să o împart cu nimeni. Nici Mașa nu și-a dorit lume la înmormântare.”

Dia Radu: Ce ați pus în aluatul ăsta al iubirii de v-a ținut căsnicia o viață, domnule Dinescu?

Mircea Dinescu: „A contat foarte mult felul ei de-a fi. Inteligența e

foarte importantă într-o căsnicie. De două categorii de bărbați mi-e foarte milă: de cei care au neveste proaste și de cei care au neveste mult mai deștepte decât ei (…) Și, apoi sigur au apărut copiii, care ne-au legat și mai mult. Au fost greutățile pe care le-am traversat împreună. Au fost actul meu de disidență și arestul la domiciliu, când am avut sprijinul ei total. Mașa era o fire tare, era ca mine, eram doi Scorpioni. Și-a asumat poziția mea, am fost doi luptători pe aceeași baricadă.”

Dia Radu: Dar Mașa ce-și dorea pentru dumneavoastră? Ce o făcea pe ea fericită în relația asta?

Mircea Dinescu: „Greu de spus. Felul meu de a fi, atipic. Mașa nu m-a împins niciodată să fac carieră, nu m-a bătut niciodată la cap. În fotografia asta pare chiar mai fericită decât mine. Eu eram destul de abătut, deja nu mai puteam publica nimic.”

Dia Radu: Spuneați acum câțiva ani, că cine își numără timpul își numără moartea. Vă sperie vârsta pe care o aveți?

Mircea Dinescu: „Eu nu sunt bătrân, sunt doar un adolescent decrepit (=care și-a pierdut vitalitatea din cauza vârstei înaintate – n.n.). În afară de aspirină, nu iau niciun medicament. Și, din cochetărie, nici nu m-am pensionat, deși trebuia s-o fac de acum cinci ani. De la o vreme, însă, mă simt din ce în ce mai pofticios de toate cele. Există un egoism al celui care îmbătrânește, care vrea să mai apuce din ce i-a mai rămas de trăit…”

Dia Radu: Ce fac copiii dumneavoastră acum? Vă sunt un sprijin?

Mircea Dinescu: „Am o relație de mare prietenie cu ei, n-am fost niciodată un tată autoritar, iar în momentele astea de pierdere, dragostea ne-a adunat…”

Dia Radu: Ce fel de tată ați fost, domnule Dinescu?

Mircea Dinescu: „Am fost un tată … mămos. Mi-a plăcut mult să-mi giugiulesc copiii (…) Când au apărut copiii, am fost absolut fascinat de ei. I-am spălat de mici, le-am gătit. Dormeam cu ei lipiți de mine, de-a stânga și de-a dreapta, iar asta mă vindeca de nevroză. M-am jucat cu ei, și nu le-am făcut niciodată morală (…) Acum mă iau ei în brațe, ca pe un copil bătrân, care trebuie să își primească dragostea înapoi.”

Dia Radu: Și astăzi ce vă face fericit?

Mircea Dinescu: „Poți să fii fericit când ești nostalgic. Poți să fii fericit când ești trist (…) Proștii nu știu să fie nici triști, nici să se bucure. Sigur, suferința fizică e neplăcută, dar stările sufletești sunt importante toate. Din ele te naști, de fapt. N-aș fi fost niciodată scriitor, dacă n-aș fi avut în egală măsură, voluptatea tristeții și a bucuriei. Beligan mi-a spus odată: „Dragul meu, am nouăzeci de ani, am avut de-a face cu multe arte la viața mea, dar cea mai importantă dintre ele e arta de a ști să te bucuri de cele mai neînsemnate lucruri. Asta, dragul meu, e o artă teribilă, pe care puțini sunt în stare să o înțeleagă.”

Acest interviu a fost realizat în anul 2020. Ce are specific interviul lui Mircea Dinescu? Este unul ce are în prim-plan nu aspecte privind scriitorul și opera sa, ci el ca om, ca soț, ca tată, despre familie în general.

Omul – „sunt un melancolic și un timid”; Căsătoria – „Inteligența e foarte importantă într-o familie”; Relația dintre soți – „Mașa nu m-a împins niciodată să fac carieră, nu m-a bătut niciodată la cap (…) Mașa era o fire tare, era ca mine eram doi Scorpioni.”; Tatăl celor doi copii ai săi: „Am avut o relație de mare prietenie cu ei …”

Închei, reproducând un gând adresat de Mircea Dinescu celor care au sau vor avea copii: „Sărutați-vă copiii de cum se nasc. Nu-i creșteți cu lațul de picior, că dragostea rodește și veți avea parte de fructele ei mai târziu.”

profesor OCTAVIAN GUȚU,

Șimleu Silvaniei